Sfaturi pentru situațiile stresante
Eu când mă confrunt cu situații stresante încerc prima dată să fac tot posibilul pentru a-mi scoate din minte orice gânduri care cauzează situația stresantă.
| “Designed by Freepik" |
Personal, ceea ce fac în primă fază este că merg într-o stare pozitivă și renunț la toate gândurile negative pentru a evita un conflict nedorit.
Imi imaginez sub o altă formă pentru a avea un impact pozitiv și încerc a “uita” pe moment.
Îmi focusez creierul să se concentreze pe alte gânduri cum ar fi ce să facă în viitor apropiat , îl „setez” că nu sunt importante acele impulsuri negative și că vreau să încerc să privesc lucrurile dintr-o perspectivă mai largă.
Cel mai frumos lucru care se întâmplă după ce ne confruntăm astfel cu situații stresante este că în timp, nu doar că reușim să ieșim din situații stresante într-un mod eficient, dar și când simțim că o situație este stresantă scade considerabil!
După ce stresul a dispărut sau cel puțin a fost redus substanțial, încep să iau decizii cu privire la ce să fac în continuare cu acele situații stresante.
Există consecințe emoționale și comportamentale ale stresului care pot face dificilă îndeplinirea rutinei zilnice iar acestea includ anxietatea, depresia, oboseala, transformare agresivă, nemotivată sau retrasă și dificultăți de rezolvare a problemelor sau chiar de concentrare. Consecințe stresului vin la pachet cu dureri de cap, greață și cel mai probabil cu palpitații.
Acestea fiind spuse, vă voi da câteva sfaturi cum puteți evita stresul și atenua consecințele sociale, emoționale și fizice negative:
- Aveți grijă de dumneavoastră, evitați drogurile și alcoolul, deoarece acestea pot crește factorii declanșatori al stresului
- Mâncați echilibrat, dormiți suficient, faceți exerciții fizice în mod regulat și faceți-vă timp pentru relaxare
- Încercați relaxarea musculară, exerciții de respirație sau meditație, rugăciune, yoga sau înot pentru a reduce stresul, petreceți timp în natură sau ascultați muzică.
- La locul de muncă pentru a face munca cât mai bine și pentu a fi productiv luați pauze, vă poate ajuta să vă reorganizați și să vă concentrați.
- Căutați sprijin social, dicutând cu colegii sau prietenii. Un partener, un membru al familiei, un prieten, un consilier, un medic sau chiar un preot vă poate ajuta să vă ușurați încărcătura mentală.
- Petrecerea timpului cu cei dragi și a face lucruri distractive ajută enorm
- Menține o rutină normală prin trezirea de dimineața și mergeți la culcare seara în fiecare zi, la aceeași oră, mănâncă trei mese pe zi în același interval orar.
- Ajută-ți aproapele
- Gândește pozitiv în tot ceea ce faci, va fi bine
Sper că aceste sfaturi să vă ajute să realizați că totul ține de mintea dumneavoastră, situațiile stresante sunt un produs al propriului nostru creier, nu al condițiilor externe și că putem lucra pentru ca asta să se schimbe ușor!
ViAțA în Bazar
Vă multumesc că ați citit acest articol! Daca doriti să susțineți acest blog puteți dona aici apăsând butonul galben "Buy me a cofee"...
